Care e cea mai ușoară limbă străină pentru un vorbitor de română?

„Ce limbă e cea mai ușoară?” e prima întrebare pe care și-o pune oricine vrea să înceapă o limbă nouă. Pentru un vorbitor de română, răspunsul are un avantaj de pornire important: româna e o limbă romanică, sora italienei, spaniolei, portughezei, catalanei și francezei. Toate vin din latină.

Asta nu înseamnă că restul limbilor sunt de neatins. În articolul de față comparăm cele nouă limbi din Parlumi (engleză, spaniolă, franceză, italiană, portugheză, catalană, germană, neerlandeză și suedeză) din perspectiva cuiva care vorbește română.

Ce înseamnă, de fapt, „ușor”?

O limbă poate fi ușoară sau grea din mai multe motive:

• Pronunția: sunetele îți sunt familiare? Se citește cum se scrie?
• Vocabularul: recunoști cuvinte?
• Gramatica: genuri, conjugări, cazuri: cât de complicate sunt?
• Expunerea: cât de des auzi limba respectivă?

O limbă poate fi ușoară la un capitol și grea la altul. Să le luăm pe rând.

Pronunția: italiana și spaniola, pe primul loc

Româna se citește în mare parte cum se scrie, cu vocale clare. Limbile care funcționează la fel sunt cele mai prietenoase:

• Italiana și spaniola se citesc aproape cum se scriu, iar vocalele a, e, i, o, u sunt foarte apropiate de ale noastre. Italiana are chiar grupuri pe care le scriem asemănător: ce, ci, che, chi se citesc ca în română (cena, chiesa).
• Portugheza are vocale nazale și vocale „înghițite” la final; unele sună surprinzător de apropiat de „ă”-ul nostru.
• Germana, suedeza și neerlandeza au sunetele ö și ü, pe care româna standard nu le are. Se învață, dar cer exercițiu.
• Engleza și franceza sunt cele mai grele aici, din cauza diferenței dintre scris și pronunție. În engleză, though, through și tough sunt exemplul clasic.

Vocabularul: limbile romanice câștigă detașat

Aici e marele nostru atu. Cuvintele de bază din italiană și spaniolă se recunosc ușor: luna, mare, casa, pane (pâine), acqua (apă), fratello (frate). Cu italiana asemănarea e atât de mare încât multe propoziții simple se înțeleg din prima.

Pe lângă moștenirea latină, româna a împrumutat masiv din franceză în secolele XIX–XX: birou, șofer, garaj, bulevard, ambuteiaj, coafor, pantalon. De aceea un text în franceză e plin de cuvinte cunoscute. Atenție însă: unele sunt falși prieteni.

Cuvintele englezești au intrat și ele în viața de zi cu zi: e-mail, meeting, deadline, online. Le folosim chiar și când vorbim română.

Germana, neerlandeza și suedeza sunt cele mai îndepărtate ca vocabular. Totuși, dacă știi engleză, vei recunoaște multe cuvinte, pentru că toate patru sunt limbi germanice.

Gramatica: fiecare limbă are capcanele ei

Aici româna te ajută mai mult decât ai crede: avem genuri, articole, conjugări bogate și chiar cazuri.

• Engleza: fără gen gramatical, conjugare foarte simplă (I work, you work, he works). Greul vine din timpuri, mai ales present perfect și formele continue, pe care româna nu le are. Gramatical, cea mai simplă variantă.
• Spaniola, italiana, portugheza, catalana: două genuri și o conjugare bogată. Pentru noi, nimic străin: și în română verbul se schimbă după persoană (vorbesc, vorbești, vorbește), iar subiectul poate lipsi. Singura surpriză mare: articolul hotărât stă înaintea cuvântului (il lupo, el lobo), nu la final ca la noi (lupul).
• Franceza: două genuri, conjugare complicată și litere care nu se pronunță. Avantajul de vocabular e echilibrat de pronunție și ortografie.
• Germana: trei genuri și patru cazuri. Sună intimidant, dar româna are și ea neutru și cazuri (spunem „casa”, dar „casei”), așa că ideea în sine nu te sperie, cum se întâmplă cu vorbitorii de engleză.
• Neerlandeza: ordinea cuvintelor seamănă cu germana, dar fără cazuri și cu doar două articole (de, het). O gramatică mai ușoară decât cea germană.
• Suedeza: verbele nu se schimbă după persoană (jag är „eu sunt”, du är „tu ești”, han är „el este”: mereu är). Și, ca în română, articolul hotărât se lipește la sfârșitul cuvântului: hus (casă), huset (casa). Gramatica e relativ simplă; greul e în pronunție și în melodia frazei.

Expunerea: engleza n-are rival

Una dintre cele mai importante condiții ca o limbă să pară ușoară e cât de des o auzi. În România filmele și serialele sunt de obicei subtitrate, nu dublate, iar engleza e peste tot: muzică, jocuri, internet. Mai mult, cei mai mulți au făcut ani de engleză la școală. Chiar dacă ai impresia că pornești de la zero, de obicei ai o bază.

Din acest punct de vedere, engleza e în practică limba cu care începi cel mai ușor.

Și atunci, care e verdictul?

Răspunsul cinstit: pentru un vorbitor de română, limbile romanice sunt cele mai accesibile, dar fiecare dintre cele nouă are ceva care te ajută.

Pe scurt: dacă vrei progres rapid, italiana și spaniola sunt cele mai prietenoase; dacă vrei cea mai utilă limbă cu care pornești deja de la o bază, engleza. Iar germana e mai puțin înfricoșătoare pentru tine decât pentru mulți alți europeni.

Ce decide, de fapt: motivația

Mai important decât orice comparație e motivul pentru care vrei să înveți. Dacă plănuiești să te muți în Germania, n-are rost să înveți spaniolă doar pentru că e „mai ușoară”. Dacă iubești cinematografia italiană, italiana te va motiva mai ușor să exersezi zilnic.

În Parlumi poți învăța toate cele nouă limbi cu explicații în română. Oricare ai alege-o, cea mai ușoară limbă e cea pe care îți face plăcere s-o exersezi, fie și câteva minute pe zi.